România deține în momentul actual unul dintre cele mai bine pregătite corpuri profesorale la nivel continental, raportat la sistemul de învățământ superior din Europa. O serie de profesori de valoare care predau în universitățile românești și-au completat studiile post-universitare în marile centre de învățământ de tradiție din Europa și America.
Reîntorși în țară au ales să transmită mai departe ceea ce au învățat în străinătate, dar și rezultatul propriilor cercetări efectuate până în prezent.
Bogăția informațiilor deținute de acești oameni facilitează dezvoltarea unor viitoare cadre de nădejde în diverse domenii de activitate, ceea ce va favoriza crearea unor generații valoroase ce vor ajuta la creșterea tuturor sectoarelor economice, sociale, politice sau de altă natură din România.
Elitele nu pot pregăti decât elite, așa că este cât se poate de normal ca România să fie una dintre destinațiile preferate ale celor din străinătate și din țară, care își doresc să urmeze cursurile de învățământ superior.

roman elev biblioteca

Comunități academice de top în majoritatea centrelor universitare

Statul nostru era recunoscut la nivel internațional pentru calitatea pregătirii oferite într-o serie de domenii precum medicină, inginerie, exploatarea petrolieră și minieră, dar, grație eforturilor combinate ale tuturor celor implicați în învățământul universitar din România, țara noastră și-a diversificat opțiunile de studii într-o varietate de domenii.
În plus, nivelul ridicat al învățământului liceal a favorizat accederea în sistemul de studii superioare a studenților de calitate, cu o pregătire și bază solidă de cunoștințe.
S-au format comunități academice care le permit studenților veniți din străinătate să se integreze mult mai rapid și să beneficieze de condițiile de studii oferite de universitățile din România la cel mai înalt nivel.
Limba română se poate învăța mult mai simplu, dar, centrele universitare de elită din țara noastră le oferă studenților din afară posibilitatea de a studia în limba engleză, franceză sau germană.
Laboratoarele și bibliotecile acestor centre de învățământ superior dispun de o multitudine de facilități și dotări moderne, astfel încât studenții înscriși să beneficieze de acces rapid la rezultatele celor mai noi studii de cercetare.

Sisteme de colaborare și parteneriate de practică de nivel superior

Pregătirea teoretică din aceste centre universitare românești este susținută de una dintre cele mai bune moduri de punere în aplicare practică a informațiilor furnizate studenților.
Fie că este vorba de medicină, matematică, informatică, științe politice sau orice alt tip de studii superioare, studenții beneficiază de acces la o vastă rețea de centre naționale în care pot face practică.
Unul dintre avantajele majore de care beneficiază studenții din România este posibilitatea de a învăța în mod gratuit (pe locurile de la buget), dar și că taxele de școlarizare sunt infinit mai scăzute decât în alte centre de renume din universitățile europene.
Mai mult decât atât, universitățile din România colaborează cu universitățile omoloage din străinătate, ceea ce le facilitează studenților din țară noastră posibilitatea de a merge pentru o anumită perioadă de timp la studii în acele centre universitare.
Ceea ce înseamnă că universitățile românești sunt o poartă de deschidere și către alte instituții și sisteme de învățământ superior.

Universitățile românești sunt în top 100 din Europa

Fie că este vorba despre Universitatea bucureșteană sau cea clujeană, fie că discutăm despre cea timișoreana sau ieșeană, toate aceste centre universitare se situează în top 100 universități din Europa.
Este una dintre cele mai bune cărți de vizită pentru cei care își doresc să studieze în România, pentru că învățământul superior din țara noastră este nu doar accesibil din punct de vedere al taxelor, ci este avantajos privit din punct de vedere al calității informațiilor transmise, al campusurilor universitare și al condițiilor de studii oferite studenților.
Performanțele obținute de studenții din România în cadrul diverselor competiții inter-universitate constituie o recomandare de top în favoarea acestor universități.

Rezultatele obținute în universitățile românești sunt recunoscute la nivel internațional

Pentru studenții care nu doresc să rămână în România, centrele universitare partenere din Europa și de pe celelalte continente le facilitează recunoașterea la nivel global a studiilor.
Diplomele obținute în România au valoare, așa că ele reprezintă o dovadă a acumulării nu doar de cunoștințe într-un centru universitar prestigios, ci și faptul că aceste cunoștințe pot fi valorificate oriunde în lume.
Mai mult decât atât, pentru cei care aleg țara noastră în vederea urmării cursurilor într-o instituție de învățământ superior, România este una dintre cele mai ospitaliere și uimitoare destinații turistice.
În vacanțele universitare, studenții veniți din străinătate pot cunoaște mult mai bine țara și se pot bucura de una dintre cele mai frumoase teritorii din lume.
Alegând universitățile din România vei alege performanță și bucuria de a fi parte din unele dintre cele mai prietenoase comunități academice, dar și unele dintre cele mai bine dotate la nivel de infrastructură.
În plus, ai posibilitatea de recunoaștere internațională a studiilor, ceea ce înseamnă că beneficiezi de avantaje maxime atunci când optezi pentru învățământul superior din România!